Într-o vreme în care scriam la JSR, tranformat pe parcurs în Jurnalul Dăneşan Reporter, circula un zvon. Aşa este în lumea jurnaliştilor, 10% dovezi, 90% zvonuri (care însă invită la căutat dovezi). Numai că, acel zvon nu circula numai în cercul nostru de jurnalişti (şi în acel cerc spus nu ştiu de ce, doar în şoaptă), ci şi prin oraş. Şi anume că, în primul său mandat, primarul Dăneşan ar fi bătut o persoană care a fost în audienţă să solicite o locuinţă. La astfel de zvonuri sunt foarte prudent, nu de altceva, dar prefer mereu să scriu în deplină cunoştinţă de cauză. Mi-am propus atunci să scotocesc puţin, pentru că, o astfel de ştire ar putea părea absolut ireală. Deşi, chiar dacă aş fi putut afla adevărul, existau slabe speranţe ca ziarul să-mi publice ancheta. Şi, pentru că totuşi există un noroc al jurnaliştilor, am dat de un capăt de fir. Promiţător! Astfel că, am pornit de-a lungul firului şi iată unde am ajuns acum 4 ani. Am în faţă carnetul în care am scris reportajul, carnet din care copiez literă cu literă:

Daniel Pap are 30 de ani şi locuieşte cu familia (soţia şi un copil bolnav de inimă!) pe strada Horia Teculescu nr. 15.

DECLARAŢIE:

“Am renunţat la una din camere din motive financiare, astfel că stau cu familia într-o singură cameră de 16 mp, fără baie sau bucătărie. Locuinţa aparţine Liceului Agricol, noi locuim cu chirie. Conducerea liceului de 6 ani nu ne-a mai refăcut contractul.

Cam de aproape 3 ani am depus prima cerere prin care am solicitat locuinţă de la fondul locativ de stat. Primarul ne-a spus să ducem noi adrese cu locuinţe goale. Am fost şi la fostul primar (Constantin Ştefănescu n.r.) dar cel mai mult, de 10-15 ori la actualul primar Dorin Dăneşan. Ne-am înscris în audienţă de câteva ori dar primarul a lipsit de la audienţe. Până în 2002 ne-a primit tot cu promisiuni, anul trecut în vară când mergeam în audienţă, portarul ştiind deja care e problema, mă minţea sau făcea tot posibilul să nu mai intru.

În ianuarie 2003, cam la începutul lunii, ne-am dus în audienţă toată familia, ne-a primit frumos, jos în sala de audienţe unde erau mai multe persoane (aici enumeră câteva dintre persoane). L-am rugat frumos să ne ajute să închidă service-ul auto deschis chiar vis-a-vis de camera noastră pentru că era prea multă gălăgie şi gaze arse. Ne-a spus să mergem a doua zi la doamna Maindt că ne va rezolva cu spaţiul. L-am rugat dacă e posibil pentru o locuinţă decentă (eventual o cameră şi bucătărie), copilul Mihai fiind bolnav de inimă (suflu sistolic). Dacă îmi daţi casă eu o pot repara singur, doar cu materiale dacă mă puteţi ajuta. Maindt m-a rugat să merg a doua zi să fac o cerere unde să specific că nu am pretenţii să-mi fie reparată de către stat viitoarea locuinţă. Am mers a doua zi la IGOS, am vorbit cu doamna Maindt şi i-am reamintit că vin pentru că îmi promisese în audienţă. Doamna a căutat prin nişte dosare şi la urmă mi-a spus că nu se poate, că nu sunt locuinţe goale şi că nu pot primi.

lL următoare audienţă (cam la o săptămână după), am mers la domnul primar, audienţa se anulase şi i-am spus la portar să mă lase să-l aştept pe primar. Am aşteptat pe hol cam trei ore, eu şi copilul. După ce am ieşit cu toţii din sala de audienţă primarul m-a chemat la el în birou şi am fost întrebat de ce nu am fost cu câteva minute mai repede. I-am spus că politicos era să aştept şi el a spus să aştept că mă va chema. S-a enervat şi a sunat la poartă să fie rechemaţi toţi ce fuseseră la şedinţă. Dar n-a mai venit nimeni, plecaseră toţi. M-a amânat la următoarea audienţă.

Pe 7 februarie am fost cu toată familia din nou în audienţă. Am fost primiţi la sfârşitul audienţei, înăuntru mai era un cetăţean, H. E. care era şi el în audienţă. I-am spus din nou că nu mai putem trăi în acele condiţii, cu copil bolnav de inimă şi ne-a răspuns că consilierii nu au fost de acord să primim pentru că nu îndeplinim punctajul. Am contestat deoarece depusesem toate actele necesare doveditoare că suntem îndreptăţiţi să primim locuinţă. Am întrebat cum de nu se poate să nu primim o locuinţă decentă?! Alţii care nu au familie, nu lucrează, nu au copii au primit (mai ales cei cu bani, la ANL-uri) şi i-am dat exemplu (unul, fost coleg de servici…..). I-am zis că aduc martori care au primit locuinţă şi care au depus dosarul mai târziu decât noi. Chiar dacă Larga (dr. Larga) mi-a spus că sănătatea copilului depinde de o locuinţă decentă. Atunci primarul m-a contrazis şi eu i-am dat nume clare. S-a înfuriat pe mine şi i-am spus că nu am sute de euro să primesc locuinţă. S-a înfuriat mai tare, s-a ridicat de pe scaun (în sală era Maindt, Doina Bădău, H. E. şi secretara), m-a luat de umeri, m-a trântit de două ori de perete şi m-a împins afară pe uşă. pe hol, unde a văzut că nu era nimeni, a ridicat mâna dreaptă să dea în mine. M-am ferit (luasem deja doi pumni în spate înainte) şi a ridicat piciorul să dea în mine, atunci s-a dezechilibrat. M-am enervat şi i-am spus că n-o să mai vin în audienţă şi că o să îmi caut dreptatea. Atunci a început să mă înjure de mamă, de dumnezei, toate s-au auzit în birou deoarece uşa rămăsese deschisă. A revenit în birou şi a scos-o pe soţia mea şi copilul. A înjurat-o şi pe soţie şi i-a spus “să nu vă mai prind în birou că vă rup picioarele”. Când soţia a ieşit din birou să mă caute a văzut doi reporteri de la postul TV local care m-au îndemnat să merg la poliţie şi să îl dau în judecată. Am făcut mai multe petiţii la prefectură şi preşedinţie dar nu s-a luat nici o măsură. Singurele răspunsuri au fost că “Cererea noastră a fost luată în evidenţă şi rămâne la competenţa primăriei”. Săptămâna trecută (25 mai 2004 n.r.) ne-a sosit de la primărie o altă adresă că trebuie să facem alt dosar. Deja am două dosare făcute, actele sunt foarte scumpe şi mă întreb ce rost are unul nou.

Confirmăm şi semnăm cele mai sus menţionate, Pap F. şi Pap Daniel.”

Intenţionat nu am intervenit cu nici un comentariu asupra declaraţei pentru a lăsa la latitudinea cititorului decantarea informaţiei. L-am mai întîlnit pe Daniel de câteva ori, era în căutare de lucru. L-am ajutat odată găsindu-i ceva de lucru, să zugrăvească la cineva. Locuia în aceeaşi cameră care cu greu se poate numi locuinţă. Mi-am propus să vă ofer ACUM această relatare pentru a vă pune faţă în faţă cu o altă realitate. O realitate pe care nu aţi găsit-o nici în presa locală atât de “independentă” de o doare capul, nici pe afişele electorale, nici în romanul fluviu despre marile realizări ale primarului Dăneşan. Era acum momentul?!  Dacă nu acum, când?! Dacă nu aici, unde?! Dacă nu Sighişoara Samizdat, cine?!

aleXandru goţa

P.S. M-am întrebat dacă Daniel cu familia mai locuieşte tot acolo. Dacă cumva, al treilea dosar întocmit la solicitarea primăriei i-a folosit la ceva. Aşa că, m-am decis să trec iarăşi la acea adresă. Auzisem că Mihai, băiatul bolnav de inimă este un perfomer la matematică. Să fie doar un zvon?!  Astfel că am mers din nou acolo. Sincer, nu credeam să-i mai găsesc la aceeaşi adresă! Nici în ruptul capului! Numai că viaţa de cele mai multe ori, bate filmul. Familia Pap era în acelaşi loc, servieta plină cu acte, tot acolo!! Între timp, apăruseră câteva “modificări” în viaţa lor. “Locuinţa” a trecut în proprietatea primăriei.

Zidul din spate este crăpat şi stă să cadă…

Mihai a crescut şi, în pofida condiţiilor inumane de trai (famila Pap a fost deconectată şi de la apă, şi de la curent!!!), este un elev eminent. Mi-a arătat cu mândrie carnetul de note. Dumneavoastră cum v-aţi simţi ca părinţi?!

După ce a pierdut două sarcini, Felicia Pap este gravidă în luna a şaptea dar îşi poartă sarcina cu teamă că ar putea-o piede din nou. Au vrut încă un copil în pofida condiţiilor în care trăiesc. Foarte straniu, au fost anunţaţi de la primărie EXACT acum să meargă că vor primi repartiţie. Daniel a fost la primărie dar lumea era “pe teren”, deci mai trebuie să încerce altădată…

Sincer vă spun, resimt o vină imensă, eu personal. Nu ştiu de ce?! Mă simt oarecum vinovat pentru că, atâţia ani am scris în presa locală “în vânt”. Panseuri elegante, meditaţii sofisticate, analize de doi bani. Pentru că ASTA ESTE VIAŢA de fapt. Acestea se petrec sub nasul nostru, celor de lângă noi, iar ceea ce ne caracterizează este indiferenţa. Societatea civilă face tot felul de campanii sofisticate, dar omul, omul de rând este scos mereu din ecuaţie! Spuneţi dacă nu simţiţi un sentiment de jenă. Pentru că cine ar trebui să se simtă ruşinat cu adevărat, nu cred că va reuşi performanţa asta.

Prin acest articol, intenţionez să deschid o campanie de ajutorare a familiei Pap. Personal, voi picheta primăria începând de miercuri 28 mai, până aceştia vor primi o locuinţă DECENTĂ. Cine doreşte să mi se alăture, este binevenit!!!

aleXandru goţa

P.S. Aş dori ca cei implicaţi în această perioadă în campania electorală să rămână în acest caz de o parte. Au timp să dovedească după alegeri dacă într-adevăr îi interesează soarta cetăţenilor. Mulţumesc pentru înţelegere!